Actualisation
Description
“Sfaturi pentru lucrători” este o chemare caldă adresată creștinilor, prin care sunt îndemnați să ia în seriozitate principala lor îndatorire – de a lărgi Împărăția lui Dumnezeu pe pământ, și să facă acest lucru cu energie, entuziasm, sârguință, zel și cunoștință.
Asemenea celorlalte cărți ale lui Charles Haddon Spurgeon, prințul predicatorilor, aceasta nu este adresată celor slabi cu inima, ci celor devotați complet Domnului și Mântuitorului lor Isus Hristos. Acelora care își spun în sinea lor, “Aș vrea să fiu un astfel de slujitor”, Spurgeon le răspunde cu un apel clar: “Ei bine, nu ai nevoie de o biserică mare unde să Îl propovăduiești pe Hristos, pentru că există un amvon la fiecare colț de stradă”.
Punctul de plecare al lui Spurgeon este chiar mântuirea cititorilor lui. Reafirmând temelia apostolilor care îi îndemnau pe oameni pentru că ei cunoșteau frica Domnului, Spurgeon o întărește spunând: “ce ai pierde dacă, câștigându-ți sufletul, ai pierdut toată lumea?” și apoi că, după mântuirea proprie, nu există fericire mai mare decât să știm că suntem instrumentele în mâna lui Dumnezeu spre salvarea unui singur suflet de la moarte și spre acoperirea unei mulțimi de păcate”.
Apple Books : Notes
Notes et avis
0,0 sur 5 (Pas de note)
Apple Books : Avis des utilisateurs
Pas d'entrée